În ultimele 24 de ore, în Capitală, s-au înregistrate 2559 de persoane pozitive la noul coronavirus. Rata de infectare a ajuns la 4,95.
În data de 27 septembrie, în România s-au înregistrat 5655 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus și 109 decese. Din cele peste 5600 de teste pozitive, 2559 sunt ale unor persoane din Capitală. Rata de infectare a ajuns, astăzi, la 4,95. În noaptea de vineri spre sâmbătă, Capitala a intrat în scenariul roșu, când incidența era, atunci, de 4,1.
Localitățile care au înregistrat între 3 și 6 la mia de locuitori au impus obligativitatea certificatului verde, pentru persoanele care doresc să intre în cafenele și restaurante. De asemenea, regula se aplică și pentru nunți, botezuri, mese festive, cinematografe, concerte și spectacole.
În localitățile în care rata de infectare sare de 6 la mia de locuitori, autoritățile impun carantina de noapte în weekend, arată Mediafax.ro.
Până la 27 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.199.761 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 947 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.098.795 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.655 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 36.450 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 26.09.2021 (10:00) – 27.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 109 decese (64 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiș și Municipiul București.
Sursă foto: Pixabay